Pub-uri. Cafenele. Ceainării

Jos pălăria – Str. Toma Caragiu, nr. 3

Cafeneaua este deţinută de actorul George Mihăiță şi este decorată cu obiecte şi tablouri ce au legătură cu lumea teatrului. Puteţi sta la terasă, la parter sau la etaj într-o atmosferă intimă şi prietenoasă.

Edgars – Str. Edgar Quinet, Nr. 9

Este un pub cu specific englezesc, animat la orice oră din zi. Dispune şi de bucătărie, deci puteţi vă puteți bucura de o mare varietate de feluri de mâncare.

Cafe Deko – str. Smârdan, nr. 30

Cafeneaua ce a devenit celebră pentru showurile de stand-up comedy ne aşteaptă într-o nouă locaţie din Centrul Vechi. Pe lângă stand-up comedy, mai au loc şi seri de karaoke, spectacole de teatru, show-uri de improvizaţie şi concerte live.

Krishna –  Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 17

Cafeneaua cu specific indian este situată în zona Facultăţii de Drept. Aici atmosfera tipic indiană este indusă de picturile de pe pereţi, de muzică şi de preparatele cu care veţi fi serviţi. Dacă tot veniţi aici este păcat să nu comandaţi specialitatea barului, narghileaua. Puteţi alege dintre narghilele simple cu arome (măr verde, pepene, etc), narghilele cu lapte, vin sau vodkă.

Chocolat – Calea Victoriei, nr.12A (lângă Carul cu Bere)

Chocolat urmează un model retro de restaurant din Franţa anilor ’30, ce propunea un melanj între cofetărie, brutărie, bistro şi cafenea. Produsele tipic franţuzeşti sunt la ele acasă. Astfel, puteţi servi diverse produse de patiserie cu gemuri, ciocolată caldă, vin la pahar, beri belgiene, tartine cu brânză franţuzească precum şi celebra supă de ceapă.

Ludic – Locatia: pe Coltei, 50 (in spatele spitalului Coltea)

Ludic te așteaptă cu o atmosfera, foarte caldă şi jucăuşă. Sunt puse la dispoziţia clienţilor (gratis) o multitudine de boardgames, cărţi, remi, darts, etc. Dacă nu vrei neapărat să te joci, poţi să te bucuri liniştit de o bere sau o limonadă cu mentă pe o muzică foarte variată şi foarte bună. Va trebui să faci însă rezervare, mai ales dacă vrei să te duci mai pe seară.