Complexul Studențesc “Mihail Kogălniceanu”

(capacitate de cazare: 614 locuri)

Adresa: Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46

Tarif: camere 1-2 locuri: 120 lei/lună

           camere 3-4 locuri: 115 lei/lună

Mijloace de transport: Metrou – statia Eroilor; RATB – 61, 69, 90, 91, 122, 137, 268, 336, 601

Complexul Mihail Kogălniceanu este format din căminele A și B, compuse din camere cu două, trei sau patru paturi. Pe fiecare palier se găsesc două băi. Căminele au fost renovate, fiind dotate cu geamuri termopan și mobilier complet nou. Camerele sunt foarte mari și spațioase. Avantajul major al acestui cămin este acela că este situat foarte aproape de facultate și de centru: circa 20-30 minute pe jos sau 10 minute cu autobuzul. Mai mult, la parterul căminului se află cantina Mihail Kogălniceanu. Iar ca student, trebuie neapărat, cel puțin o dată să mergi să mănânci la cantina de aici.

Cantina Mihail Kogălniceanu are o capacitate de 1000 persoane/zi, având de asemenea mobilier nou și baie. A fost renovată în anul 2007. Cantina are următorul program : de luni până joi între orele 11.30-17.00 și 18.00-19.00, iar vineri între orele : 11.30-18.00. Prețurile pentru mâncare sunt studențești, iar mâncarea este foarte bună. În orele de vârf este posibil să fii nevoit să stai la coadă.